Cel mai mare festival studenţesc le aduce şi în acest an gratuităţi studenţilor. Unifest, organizat în 17 centre universitare din ţară, printre care şi Braşovul, a luat startul ieri, agenda evenimentului fiind plină până în 25 noiembrie. Sub sloganul „Distracţie gratis, nu degeaba”, Unifest 2010 le propune studenţilor braşoveni spectacole gratuite la teatru, operă, muzee, campionate de fotbal, dar şi concursuri. De asemenea, pe baza carnetului de student, în perioada 15- 25 noiembrie, tinerii vor putea circula fără bilet pe maşinile de transport în comun, pe toate liniile din oraş. În schimb, studenţii vor face o faptă bună pentru comunitate şi vor realiza campanii de donare de sânge. Cel mai mare festival studenţesc le aduce şi în acest an gratuităţi studenţilor. Unifest, organizat în 17 centre universitare din ţară, printre care şi Braşovul, a luat startul ieri, agenda evenimentului fiind plină până în 25 noiembrie. Sub sloganul „Distracţie gratis, nu degeaba”, Unifest 2010 le propune studenţilor braşoveni spectacole gratuite la teatru, operă, muzee, campionate de fotbal, dar şi concursuri. De asemenea, pe baza carnetului de student, în perioada 15- 25 noiembrie, tinerii vor putea circula fără bilet pe maşinile de transport în comun, pe toate liniile din oraş. În schimb, studenţii vor face o faptă bună pentru comunitate şi vor realiza campanii de donare de sânge.