* Marius Iorga, fundaşul cu veleităţi de golgeter al Victoriei Traian, a ajuns la al 12-lea gol înscris în acest sezon
Numărul 13 a fost cu ghinion pentru echipele care au evoluat pe teren propriu, pentru că doar trei dintre ele şi-au valorificat acest avantaj.
Recolta Tufeşti s-a impus cu 5-1 în propriul fieff, în disputa cu Voinţa Vişani, la capătul unui joc în care Ioniţă şi Cristian Baltă au realizat câte o "dublă", Popârţac fiind cel de-al treilea marcator al gazdelor, în timp ce, pentru oaspeţi, golul de onoare l-a înscris Toma în minutul 9.
Victoria Traian nu a avut niciun fel de probleme în partida cu Dunărea Tichileşti, de care a dispus la scor de neprezentare, 3-0, Marius Iorga, de două ori, şi Drăgan fiind autorii reuşitelor gazdelor. Cu aceste două goluri, golgeterul echipei Victoria Traian a ajuns la cota 12 în acest tur de campionat, el fiind unul dintre cei mai prolifici jucători în acest sezon, deşi, până acum, nu a evoluat niciodată pe post de atacant, ci pe cel de fundaş stânga.
Lidera, Atletic, a mai bifat o victorie, 4-1, în deplasarea de la Sportul Chiscani. Băndărică a deschis scorul în minutul 32, iar pentru oaspeţi au mai înscris Merloi (min. 43, 75) şi Alexandru (min. 83), golul de onoare al gazdelor fiind, de fapt, un autogol al lui Nelu Bogdan în minutul 61.
Avântul Cireşu a înscris de cinci ori în deplasare la Victoria Deduleşti, însă nu a primit niciun gol, cu menţiunea că victoria elevilor lui Ionel Ivan s-a conturat abia în repriza a doua, graţie reuşitelor lui Marian Mâţă (min. 48, 56), Frăţilă, Stelică Nicoliţă şi Baicu.
Jucătorul aflat în vizorul echipei CF Brăila, Postolea, a marcat golul prin care Fortino Ianca a câştigat cu 1-0 partida de la Făurei şi, tot la limită, 3-2, şi-a trecut în cont o nouă victorie Dunărea Gropeni în deplasare la Viitorul Galbenu.
@N_