Taxa de salubrizare se va plăti tot în funcţie de numărul de persoane dintr-un spaţiu locuibil
Ion Lungu, primarul Sucevei s-a răzgândit. După ce în urmă cu o săptămână anunţa că vrea ca taxa de salubrizare să nu mai fie plătită în funcţie de numărul de membri ai familiei, ci luând în calcul suprafaţa apartamentului, Lungu vine acum cu altă propunere.
„Cei de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice ne-au recomandat pentru spaţiile comune tip condominiu să facem calculul în funcţie de numărul de persoane, conform Legii Asociaţiilor de Proprietari. Astfel, în urma unor discuţii cu oameni de specialitate din Primărie am renunţat la taxa de salubrizare pe suprafaţa locuibilă”, a explicat Ion Lungu.
Edilul nu a renunţat însă nici la ideea de a aduna mai mulţi bani pentru a plăti datoriile către firma de salubrizare, aşa că s-a gândit să mărească taxa de salubrizare de la 2,5 lei/persoană/lună la 4 lei/persoană/lună. „Având în vedere că noi avem cel mai mic tarif din România şi nu colectăm nici jumătate din taxă pentru a plăti cheltuielile de salubrizare care ajung la 700.000 lei/lună am hotărât să mărim taxa cu 60%”, a mai spus Ion Lungu.
Familiile care au mai mult de patru persoane vor plăti maxim 192 lei/an. În prezent sunt scutiţi de la plata taxei aproximativ 14.000 de cetăţeni, din care 5.000 nu au domiciliul în Suceava, iar restul sunt persoane cu dizabilităţi.
Primarul spune că va schimba foaia.”Dacă la asociaţie sunt trecute patru persoane, vor trebui să plătească. Nu mă interesează dacă lucrează în Spania sau în Italia”, a încheiat edilul.