- Editorial - nr. 672 / 16 Noiembrie, 2010 Tragand linie si facandu-si, cu enorma satisfactie, socotelile, in anul 2000, dupa 10 ani de prezenta in Parlamentul Romaniei, in postura aceea care o defineste ca struto-camila, adica nici uniune culturala, nici partid, in noul "Program electoral 2000", UDMR facea o trimitere la anul 1996, cand a intrat la guvernare in coalitia CDR, considerata perioada "decisiva pentru comunitatea nationala maghiara din Romania". Folosind pentru prima oara sintagma "comunitate nationala maghiara", in locul celei mai de dinainte _ "minoritatea maghiara" _, liderii UDMR isi manifestau bucuria intr-o atmosfera de totala satisfactie pentru ce, cat si cum au dobandit pana atunci. Existau suficiente motive de deplina multumire pentru UDMR, considerand _ asa cum se preciza in noul program _ ca "Uniunea a ajuns intr-o situatie fara precedent in istoria maghiarilor din Romania: a devenit membra a Coalitiei de guvernamant". Totul, in doar patru ani (1996-2000)! Patru ani in care s-au mai adeverit o data, daca mai era cazul, spusele romanului: "Nu-i prost cel care mananca sapte paini, ci acela care i le da!". Concesii dupa concesii, compromisuri cu carul, privilegii si "discriminari pozitive" pentru o singura minoritate – cea maghiara. Si cine erau cei care le dadeau atunci udemeristilor biberonul pretentiilor absurde si painea alba romaneasca de infulecat? PNTCD, PNL, PD! Iar daca lui Ivan i se da nas, se urca pe divan! Odata cu puterea in mana fiind, primita de la guvernarea CDR-ista, vazandu-se cu painea si cutitul, Ciocciolina a inceput sa se obrazniceasca! In postura unul jolly-jocker, UDMR a inceput sa puna conditii, sa santajeze, cum o face tot timpul, pentru a-si atinge telul cat se poate de clar. Au inceput cu tablele bilingve de la Targu-Mures (ciudat, nu prin Harghita si Covasna, unde, neintaratati, secuii sedeau cuminti!), unde, dupa in