Harta Europei, construită din Lego
Un grup de pasionaţi de jocurile de construit Lego a realizat o hartă a Europei. făcută numai din piese colorate ale jocului, informează site-ul zigonet.com. Harta este rezultatul unui pariu pe care l-au făcut Bruno Kurth şi Tobias Reichling în urmă cu un an. În 2009, cei doi au participat la festivalul „Lego Fan Weekend“, desfăşurat în Danemarca, şi şi-au propus ca până la următorul festival să construiască din piese Lego o hartă detaliată a Europei. Aventura europeană a început în luna aprilie a acestui an, când Kurth şi Reichling, împreună cu mai mulţi prieteni ai lor, au pus primele „cărămizi“ pe „şantier“.
Timp de cinci luni, echipa de constructori s-a implicat trup şi suflet în proiect, astfel că la sfârşitul lui septembrie au finalizat harta Europei făcută din Lego. Aceasta are o dimensiune de peste nouă metri pătraţi, fiind compusă din 700.000 de piese Lego. Pentru ca proiectul să fie şi mai interesant, constructorii de ocazie au aşezat pe hartă şi cele mai celebre monumente ale Bătrânului Continent, dintre care nu lipsesc Turnul Eiffel, Partenonul sau Turnul Big Ben.
Magazin amenajat în clădirea bisericii
O companie ce deţine un lanţ de supermagazine în Regatul Unit a deschis o băcănie în clădirea unde până acum câţiva ani funcţionase o biserică, informează zigonet.com. Din spatele rafturilor magazinelor, chipurile sfinţilor pictate pe geamurile clădirii se uită cu duioşie la clienţii care îşi fac cumpărăturile în neobişnuitul supermarket. Clădirea nu mai este folosită ca biserică de mai bine de trei ani, iar fostul reverend s-a întristat când a aflat că lanţul de magazine va folosi clădirea bisericii în scopuri comerciale.
„Aş putea spune că nu este prea potrivit să avem un magazin în locul unde până nu demult veneam să ne rugăm, dar acum, când clădirea a fost deja vândută, nu mai ţine nimi