Avancronica partidei amicale dintre primele reprezentive ale României şi Italiei, programată, miercuri, de la ora 21.30, pe "Hypo Worthersee Arena" din Klagenfurt, Austria.
Arbitri: Thomas Einwaller (central) - Roland Heim, Armin Eder (asistenţi) - Manfred Krassnitzer (rezervă) - toţi din Austria.
Palmaresul naţionalei României cu Italia: 15 2 3 10 11-25
Primul meci: scor 0-1, la Bucureşti, în 11 iunie 1939
Ultimul meci: scor 1-1, la Zurich, în 13 iunie 2008
Din cele 15 partide disputate, 7 au fost amicale, 6 în cadrul preliminariilor şi turneelor finale ale Campionatului European, iar 2 în preliminariile Cupei Mondiale.
Palmaresul general al echipei naţionale a României: 612 272 151 189 1020-803.
Palmaresul antrenorului Răzvan Lucescu la echipa naţională a României: 15 5 4 6 14-19.
Dintre jucătorii convocaţi de Răzvan Lucescu cele mai multe selecţii le au Cristian Chivu (74) şi Răzvan Raţ (69).
Partida amicală cu Italia, ultima a echipei naţionale a României în 2010, va fi transmisă în direct de Pro TV.