Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul internaţional "Gheorghe Naum", ediţia a XVI-a

Publicat in Vocea Brailei, marți 16 noiembrie 2010 ·

* "Obiectiv - Vocea Brăilei" oferă un premiu special de 300 de lei

Sâmbătă, de la ora 12.00, la Galeriile de Artă are loc vernisajul expoziţiei realizate cu cele mai bune lucrări intrate în Concursul internaţional de pictură, grafică şi artă decorativă "Gheorghe Naum". Secţiunile pentru care pot fi trimise lucrări sunt: grafică, design, arhitectură, pictură, modă, artă decorativă şi fotografie.

Preşedintele comisiei de evaluare a lucrărilor este prof. univ. dr. Mihai Mănescu, iar membri sunt: conf. univ. dr. Bogdan Hojbotă şi profesorii Maria Stoica, şef al secţiei de Artă a Muzeului Brăilei, Gheorge Mosorescu, preşedintele filialei Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici şi Cornelia Conon, director adjunct al Liceului de Artă. Preşedintele onorific al concursului este inspectorul de specialitate din Ministerul Educaţiei, dr. Adrian Brăescu. Tema acestei ediţii este "Speranţa - Sinergii plastice". Elevii vor concura pentru obţinerea a premiilor I, II şi III pentru fiecare secţiune, dar şi pentru Marele premiu, în valoare de 500 de lei. "Obiectiv - Vocea Brăilei" susţine această competiţie şi oferă un premiu special de 300 de lei.

Instituţii partenere ale Liceului de Artă, care organizează competiţia sunt: Primăria Municipiului Brăila, Filiala Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici din Romania, Centrul de Creaţie Brăila, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.

* "Obiectiv - Vocea Brăilei" oferă un premiu special de 300 de lei

Sâmbătă, de la ora 12.00, la Galeriile de Artă are loc vernisajul expoziţiei realizate cu cele mai bune lucrări intrate în Concursul internaţional de pictură, grafică şi artă decorativă "Gheorghe Naum". Secţiunile pentru care pot fi trimise lucrări sunt: grafică, design, arhitectură, pictură, modă, artă decorativă şi fotografie.

Preşedintele comisiei de evaluare a lucrărilor este prof.

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°