Doctorii şi bolnavii din Oltenia spun că asistentele medicale din generaţia actuală sunt slab pregătite şi că rezultatele lor profesionale lasă de dorit.

Unitatea de Primiri Urgenţe Craiova, duminică. O pacientă are nevoie de o perfuzie. Anemie severă. Singurul loc unde îşi poate trata afecţiunea, într-o zi de week-end, este serviciul de urgenţe. Bolnava este întinsă pe masă, perfuzia agăţată de peretele care separă suferinzii. Niciun stativ în jur.

O asistentă tânără, de vreo 30 de ani, lucrează mecanic. Din când în când scoate un zâmbet. Se-nvârte maşinal în jurul patului pe care pacienta zace, cu ochii la tavan. Alături se aud râsete. Sunt doctori. Se bucură de pauza de masă şi discută ceva despre o mâncare de orez. Între timp, vocea unei femei, pesemne o altă pacientă, dă buzna, acuzând dureri la nivelul gâtului. Cea anemică aşteaptă să fie îngrijită. Asistenta, aceeaşi, drăguţă, înfige acul în venă şi-i pune perfuzia, cu grijă. Bolnava scoate un ţipăt mic, sufocat, de durere. Câteva secunde mai târziu, din perfuzie cad stropi rari, dintr-un lichid incolor. La răstimpuri, asistenta îi face scurte vizite, să verifice perfuzia. Nu s-a terminat. Pacienta este dusă într-o altă încăpere, pentru ecograf. Cu perfuzia pe braţ, se-ntinde pe o altă masă. O mână fină, de medic, o palpează pe abdomen. “E totul bine pân-aici”, o linişteşte acesta.

"Aşa se-ajunge la alte nenorociri"

Femeia se-ntoarce în salon. Asistenta, după ea. În câteva clipe dispare. Din perfuzie nu mai curge nimic. Şi totuşi, soluţia nu s-a sfârşit. După vreo 30 de minute de aşteptare, un rezident obosit trece grăbit prin faţă şi aruncă o privire spre tânăra bolnavă, cu faţa lividă. “Ce se-ntâmplă? De ce nu mai curge nimic din perfuzie?”, întreabă acesta. “Nu ştiu, doamna asistentă a umblat pe-acolo”, spune femeia. “Of, nu trebuia să fie-aşa, că se-ajunge la alte