Dacă în chestiunea privind prezervarea operelor de artă adaugi factori precum calamităţile naturale sau intervenţia distructivă a oamenilor, ideea de perenitate devine problematică.
Ieri. Nici incendiile, nici cutremurele, nici vederile extremiste ale unora nu au ferit vreodată lucrările de artă. În 1775, un cutremur de 9 grade pe scara Richter a zguduit oraşul Lisabona. Una dintre zecile de clădiri transformate în moloz a fost şi Palatul Ribeira, ce găzduia sute de lucrări de artă, printre care picturi de Tiţian, Rubens şi Correggio. În secolul XX, pe parcursul anilor '30-'40, regimul nazist a dispus distrugerea a sute de lucrări etichetate drept „artă degenerată", majoritatea curentelor avangardiste apărute la începutul secolului fiind considerate astfel. Ca exemplu, în noaptea de 27 iulie 1942, un incendiu provocat la Galeria Naţională „Jeu de Paume" din Paris a distrus un număr considerabil de opere de „artă degenerată", printre care lucrări de Picasso, Dali, Klee sau Miró. Trei ani mai târziu, în 1945, în timpul bombardamentelor Aliaţilor în oraşul Dresda, a fost distrusă, printre altele, lucrarea „Cioplitorii de piatră", de Gustave Courbet.
Azi. Experţi în prezervarea operelor de artă de la Centrul de Cercetare şi Restaurare din cadrul Muzeului Luvru din Paris experimentează în prezent cu noua tehnologie a digitalizării 3D a artefactelor. În acelaşi timp, cercetătorii de la Muzeul de Arheologie din Heraklion, Insula Creta, desfăşoară un proiect similar de restaurare, al cărui obiectiv principal este de a perfecţiona metodele de digitalizare a artefactelor prin intermediul tehnologiei 3D şi de a facilita accesul publicului la acestea. Deocamdată, la centrul de cercetare parizian se pot digitaliza doar câteva zeci de obiecte anual, dar, odată cu perfecţionarea tehnologiei, procesul se va fluidiza, spun cercetătorii. Cum este o certitudine că nici