Avem, deja, un număr relativ important de romancieri care au abordat episodul revoluţionar din urmă cu peste două decenii, de la Daniel Vighi la Stelian }urlea şi de la Radu Aldulescu la Mircea Cărtărescu. Romanul lui Bogdan Suceavă este însă primul axat de la un capăt la altul pe latura sa „militară“, chiar dacă privită de la margine. Există două planuri mari ale naraţiunii, care se împletesc precum o bandă a lui Mö­bius. Ambele – relatate din aceeaşi perspectivă auctorială. Primul ar fi cel cuprins, cronologic, între 23 şi 26 decembrie 1989 – în preajma executării de Crăciun a soţilor Ceauşescu –, „filmat“ cu încetinitorul. În centrul acestui palier se află virtualul scriitor, proaspăt student la Facultatea de Matematică din Bucureşti după ce, cu câteva luni în urmă, se eliberase dintr-o armat㠄la termen redus“ făcută în cadrul trupelor de Securitate. Cele trei zile în care protagonistul străbate, ferindu-se de gloanţe, un Bucureşti sub asediu, pe traseul Dorobanţi-Universitate, pentru a ajunge să participe direct la tribulaţiile înfiinţării Ligii Studenţilor constituie cadrul unor trăiri contradictorii, tensionate. Petrecută în Universitate, „pe baricade“ (dar fără pretenţii eroice, alături de câţiva foşti camarazi de arme şi de o studentă cu lipici întâlnită întâmplător), noaptea din 25-26 decembrie va fi aşezată sub „protecţia“ simbolică a matematicianului Bernhard Riemann, protagonist şi el, în noaptea din 24 martie 1848, al unui episod revoluţionar traumatizant şi revelator... Un ochi avizat va putea sesiza la rigoare tot felul de corespondenţe matematico-existenţiale pe această linie, aşa cum onomastica (i.e. studenta Cristina şi camaradul Cristi) trimite în alt registru la simbolul christic al Crăciunului şi la momentul împuşcării Ceauşeştilor.

Cel de-al doilea mare plan narativ al romanului este cel în care protagonistul rememorează tacticos dins