Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de mii de euro pe utilaje închiriate

Publicat in GAZETA de SUD, marți 16 noiembrie 2010 ·

Pentru firmele „de casă“ ale fostei Direcţii de Servicii Comunale din Târgu Jiu, actuala SC Edilitara Public SA, criza nu s-a resimţit mai deloc. Cu toate că anul acesta a renunţat la denumire şi la statutul de direcţie aflată în subordinea consiliului local, clientela s-a păstrat şi pentru actuala SC Edilitara Public SA. Firma a fost înfiinţată de Consiliul Local Târgu Jiu, pentru a prelua personalul defunctei DSC, desfiinţată în urma restructurărilor din vară. Nu este totuşi nici o surpriză că aceleaşi firme continuă să câştige licitaţii şi la SC Edilitara Public, mai ales că SA-ul consiliului local are acelaşi director ca şi fosta Direcţie de Servicii Comunale, respectiv pe Alexandru Zaharia. Întâmplător sau nu, firma de la care au fost închiriate utilaje pentru deszăpezirea din această iarnă este aceeaşi care din 2007 încoace a câştigat în mod repetat licitaţiile organizate de Direcţia de Servicii Comunale. Şi nici nu i-a fost greu, pentru că în anumite cazuri a fost singura care a depus oferte pentru a închiria diferite utilaje, în schimbul unor contracte generoase, alimentate din bugetul local.

Plătiţi şi dacă nu fac nimic

STELBO TRANS SRL, care are ca asociat unic şi administrator pe Ştefan Ciocan, a reuşit să îşi adjudece anul acesta o licitaţie prin care furnizează societăţii Edilitara Public nouă utilaje care vor fi implicate în activităţi de deszăpezire. Astfel, parcul auto al societăţii care se va ocupa de curăţenia pe străzi în această iarnă va fi compus dintr-un total 29 de utilaje de intervenţie. Chiar directorul SC Edilitara Public, Alexandru Zaharia, a recunoscut că de mai mulţi ani lucrează cu utilaje închiriate pentru a-şi desfăşura activitatea, în funcţie de sezon. Pentru această iarnă, necesarul a fost de încă nouă maşini de mare tonaj. Chiar dacă nu vor interveni la deszăpezirea străzilor, SC Edilitara va plăti pentru înc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 34 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 17 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°