Fostul internaţional italian Giancarlo Antognoni compară situaţia de la "naţionala" României cu schimbul de generaţii al "Squadrei Azzurra".
Decarul peninsularilor din anii '70-'80 vorbeşte despre criza numărului 10 din "naţionalele" Italiei şi României. Îşi aminteşte foarte multe amănunte de la eşecul suferit în '83 la Bucureşti, cînd a jucat 57 de minute.
- Signor Antognoni, aţi fost în România în '83, vă mai amintiţi meciul de la Bucureşti? Aţi pierdut cu 1-0, eraţi campioni mondiali.
- În primul rînd, eram tineri (rîde). Aveaţi echipă bună, Boloni parcă a dat golul. Ne-aţi prins însă după Mondial cînd, ca de obicei, am înregistrat un recul. Întotdeauna jocurile cu România au fost grele.
- Ultima oară, la Euro, aţi fost foarte aproape de un nou eşec.
- Noroc cu Buffon! Parcă Piţurcă era selecţioner, mai e şi acum?
- Nu, a plecat şi în locul lui a venit Răzvan Lucescu.
- Aaa, Lucescu, parcă el era antrenor şi la meciul din '83?
"Tradiţia familiei Lucescu"
- Nu, e vorba despre băiatul lui.
- Înţeleg, e o tradiţie de familie. Poate moşteneşte calităţile şi rezultatele tatălui. Ştiu că a ajuns şi în Serie A, a pregătit-o pe Brescia, a trecut pe la Inter, acum are succes în Ucraina.
- Revenind la momentul '83, ce jucători v-au impresionat în afara lui Boloni?
- În România toate echipele italieneşti au avut mari probleme. Şi la echipele de tineret şi juniori, cu care lucrez de şase ani, am sesizat asta. Aveaţi şi atunci jucători tehnici, rapizi, bătăioşi şi disciplinaţi. Îmi mai amintesc şi de Ungureanu.
- Dar de Balaci, Cămătaru, Iorgulescu?
- Aaa, da. Erau doi jucători care i-au dat mari bătăi de cap lui Gentile. Şi Paolo Rossi s-a lovit de o rezistenţă teribilă. Românii s-au apărat extraordinar şi ţin minte că atmosfera a
