* evoluţiile celor doi pugilişti de la CSM au fost lăudate de preşedintele FRB, Rudel Obreja
Doi dintre cei trei juniori ai Clubului Sportiv Municipal, prezenţi la ultima competiţie oficială din acest an, "Concursul naţional de toamnă" la box, Marian Piţa şi Marian Vişan, ambii pregătiţi de antrenorii George Perţea şi Cristian Bălan, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
La 60 kg, Marian Piţa a câştigat prin abandon, în repriza a doua, meciul cu Daniel Călin de la Pandurii Tg. Jiu şi, tot înainte de limită, l-a învins şi pe Florin Necula din Alba Iulia. În finală, pugilistul brăilean s-a impus la puncte în faţa lui Daniel Ciubotaru de la CFR Unirea Iaşi şi a intrat în posesia medaliei de aur. Pentru prestaţia sa excelentă de la această competiţie Piţa a fost recompensat cu o bursă din partea federaţiei de specialitate şi a fost cooptat în lotul naţional de juniori.
Aceeaşi performanţă a realizat-o, la categoria 54 kg, şi Marian Vişan. Brăileanul a câştigat la puncte prima dispută, cea în compania buzoianului Costel Zăgan, a trecut apoi de componentul lotului naţional, Denis Anghel de la Tg. Jiu, iar în finală l-a învins pe Gavril Pleş de la Alba Iulia.
Evoluţiile celor doi brăileni au fost lăudate la finalul competiţiei de preşedintele Federaţiei Române de Box. Şeful forului de la Bucureşti a declarat ieri telefonic: "Am fost mulţumit de prestaţiile copiilor de la Brăila, se vede că acolo antrenorul Perţea munceşte cu aceşti boxeri. De altfel, în următoarea perioadă vor fi câteva modificări în staff-urile tehnice ale loturilor de cadeţi şi juniori, iar Perţea este în vederea noastră pentru un astfel de post de antrenor. Este posibil ca, în următoarea perioadă, să vizitez Brăila, pentru că acesta este unul dintre oraşele cu tradiţie în box şi vom încerca să reînnodăm tradiţia marilor turnee care aveau loc, nu de mult, pe malul Dună