Pentru nou născuţii prematuri de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu-Mureş, şansele la viaţă vor creşte considerabil. Secţia Neonatologie a unităţii medicale a fost dotată cu unul dintre cele mai noi echipamente de ventilaţie cu frecvenţă înaltă oscilatorie (HFOV), ce scade incidenţa complicaţiilor determinate de prematuritate şi poate creşte rata de supravieţuire a copiilor născuţi prematur.
Echipamentul a fost donat spitalului de Compania Procter & Gamble, în cadrul campaniei “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri”, valoarea acestuia ridicându-se la aproximativ 25.000 euro. “Acest aparat ajută foarte mult, pentru că se poate asigura o asistenţă medicală corectă pentru copiii născuţi prematur, cu deficienţe ventilatorii. Acest aparat le dă o şansă în plus, prin faptul că ventilaţia asigurată este o ventilaţie cât mai corectă, mai aproape de fiziologic”, a declarat dr. Florin Gomotârceanu, managerul general al SCJU Târgu-Mureş.
Scade riscul bolii pulmonare cornice.
Ventilaţia cu frecvenţă înaltă foloseşte frecvenţe respiratorii care depăşesc frecvenţa respiratorie normală şi se adresează în special prematurilor născuţi înainte de 32 de săptămâni. Această ventilaţie reduce apariţia handicapurilor psiho-motorii associate cu prematuritatea. HFOV este o terapie respiratorie esenţială pentru salvarea nou-născuţilor prematur, la care ventilaţia convenţională nu a dat rezultate (sindrom de detresă respiratorie, pneumotorax, emfizem interstiţial, sindroame de aspiraţie meconială) şi scade riscul bolii pulmonare cornice. Aparatul a fost primit în cursul lunii septembrie, însă de abia de săptămâna trecută a fost instalat şi dat spre utilizare. “Având în vedere marea adresabilitate de care se bucură Centrul nostru regional, echipamentul este extrem de binevenit, deoarece asigură suportul ventilator unor categorii de copii la care vent