Consiliul Judeţean Constanţa încă aşteaptă banii promişi la începutul anului de la bugetul statului sau măcar cei rămaşi de la rectificarea din vară. „Dacă se mai face o rectificare în minus, nu ştiu unde o să găsim soluţii", declara Cristinel Dragomir, vicepreşedinte al CJC. Asta se întâmplă după ce încă o lovitură de sabotaj a fost dată judeţului Constanţa prin rectificarea bugetară adoptată, în luna august, de Guvernul portocaliu, prin ordonanţe. Pentru a finaliza proiectele de infrastructură ale clientelei politice, aflate în derulare, a „rupt" de la suma datorată lucrărilor de infrastructură de pe drumurile judeţene. Prin rectificarea bugetară din vară, judeţul nostru s-a procopsit cu... minus la buget: peste un milion de lei a fost luat numai din sumele destinate lucrărilor la infrastructura rutieră, dar şi proiectelor sociale. Tot acest lanţ de acţiuni... guvernamentale începe să se resimtă tot mai acut în activitatea autorităţilor locale. „Cu banii stăm foarte rău. Pentru o ultimă rectificare, Guvernul va ţine şedinţă pe la începutul lunii viitoare, dar nu ştim dacă, în cazul judeţului Constanţa, rectificarea va fi pozitivă sau negativă. Noi încă mai aşteptăm banii promişi la începutul anului sau măcar cei rămaşi de la rectificarea din vară. Dacă se mai face o rectificare în minus, nu ştiu ce soluţii o să mai găsim", a declarat vicepreşedintele CJC. El a precizat că, la începutul anului, administraţia judeţeană a avut banii din sume defalcate, peste 400 de miliarde lei vechi, dar la rectificarea din vară s-au tăiat 100 de miliarde, iar, prin ordonanţe Guvernul, nu a dat niciun ban, deşi ar fi putut să aloce din rezerva avută la dispoziţie.
SOS fără ecou...
„Dar noi nu ne aşteptam să primim bani din rezerva Guvernului, ci măcar pe cei cuveniţi de la bugetul de stat. Însă, la rectificarea din vară ni s-au tăiat 100 de miliarde, dată până la ca