Dublinul are nevoie de fonduri pentru susţinerea sistemului bancar, dar ezită să accepte un împrumut ce i-ar afecta independenţa fiscală. Criza euro s-ar putea extinde în Portgualia, la rândul ei apăsată de povara datoriilor. Sursa: REUTERS
Actor principal în cel mai nou episod al crizei ce ameninţă zona euro, guvernul Irlandei a insistat ieri că nu are nevoie de asistenţa financiară a UE, poziţie care îi subliniază independenţa, dar nu îi rezolvă problema de finanţare a sectorului bancar, garantat de stat. Există însă informații potrivit cărora atât Dublinul cât și Lisabona, în cazul în care situația se înrăutățește, ar putea fi nevoite să accepte susținerea financiară europeană.
În ciuda zvonului privind iminenţa împrumutului, ca urmare a creşterii costurilor de creditare pe piaţă, Dublinul a spus aseară că nu a solicitat deblocarea banilor din Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF).
Situaţia Irlandei e diferită de cea a Greciei - Dublinul are bani pentru plata datoriei publice. Problema o reprezintă băncile, în mare parte naţionalizate de stat, care se confruntă cu lipsa de finanţare, după politica împrumuturilor riscante practicată în timpului boomului imobiliar din anii trecuţi.
Irlanda se află azi pe agenda reuniunii miniştrilor de finanţe din UE. BBC scrie că unii oficiali europeni şi-au exprimat opinia cum că Dublinul ar trebui să accepte asistenţa financiară pentru a pune capăt incertitudinii şi totodată instabilităţii ce ameninţă, încă odată, zona euro.
Despre independenţă
Guvernul irlandez a subliniat că unul dintre motivele pentru care se fereşte de asistenţa financiară a UE e dorinţa de a-şi păstra independenţa. "Suveranitatea acestei ţări a fost câştigată cu greu şi guvernul nu are de gând să o cedeze", a declarat ministrul întreprinderilor, Batt O’Keeffe, cu aluzie la indep