Pentru mulţi părinţi a face baie copilului este o corvoadă. Şi ceva din această senzaţie se transmite şi copilului. Ba că apa-i rece, ba că-i prea fierbinte! Ba că pluteşte pericolul ca săpunul să intre în ochi şi apa, în urechi! Iată câteva sfaturi care-i ajută pe părinţi şi pe copil să facă din baia zilnică o experienţă minunată.
Bebeluşii, îmbăiaţi zilnic
Mamele se sperie, în general, de primul îmbăiat. De aceea, la început ar trebui cel puţin asistată de o persoană cu experienţă. Prima baie generală a bebeluşului se face aproximativ după zece zile de la naştere (după ce a căzut ombilicul). În ceea ce priveşte ritmicitatea îmbăierii, părerile sunt împărţite. Există medici care recomandă baia zilnică până la vârsta de un an şi alţii care sunt de părere că un copil trebuie spălat ori de câte ori este nevoie.
După ce pruncul a împlinit vârsta de 6 luni, în cădiţă se pot amplasa diverse jucării. Indiferent de formă şi culoare - maşini, insecte, mingi - aceste jucării îi pot distrage atenţia copilului de la apă şi de la clăbuci. Tot pentru a-i fi mai uşor copilului, duşul poate fi înlocuit cu o stropitoare. Pruncul va fi atras de apa care curge prin orificiile stropitorii şi nu se va mai speria de baie.
Între 1 şi 3 ani
Deşi este mic, după ce a împlinit 1 an, copilul trebuie atras să facă baie, adică se devină o obişnuinţă. O cadă plină cu spumă şi care are pe pereţi stickere speciale cu numere sau cu animale poate să-l determine pe copil să fie nerăbdător să facă baie. De asemenea, între 1 şi 3 ani sunt indicate luminile colorate, şi, unde este posibil, o muzică liniştitoare.
Între 3 şi 6 ani
Începând cu vârsta de trei ani, copilului trebuie să i se explice de ce este importantă să ne spălăm. Pentru a fi sigură că demersul lor se va bucura de rezultatul dorit (un copil îmbăiat în fiecare zi, fără certuri)