La 20 de ani, după ce am terminat liceul, am fost un an la Paris şi pe urmă am început să lucrez în editura tatălui meu. Mi-a fost încredinţat la început Dicţionarul de Opere şi Personaje, care se actualiza în acel moment. Mai târziu mi s-a adăugat şi Dicţionarul de Autori. La vremea aceea îl coordona un mare savant, Paolo De Benedetti. Munca mea însemna corectarea articolelor. Ca să mă înveţe, De Benedetti îmi dădea o pagină dintr-un celebru scriitor italian bine cunoscut ca să o corectez. A fost o ucenicie formidabilă. Am trecut apoi la serviciul de Drepturi de autor.

Nu suntem suficient de mari ca să ne permitem să facem cărţi proaste

Editura Nottetempo este mult mai tânără. Care a fost proiectul ei atunci când aţi fondat-o? Cum o situaţi în ansamblul editorial italian? Ce s-a schimbat în aceşti 8 ani de când funcţionează Nottetempo? La ce tip de cititori vă gândiţi atunci când alegeţi cărţile pe care le veţi publica? În ce fel ajută statul italian editurile?

Editura Nottetempo s-a născut în 2002. Am plecat de la ideea că, dacă faci cărţi, trebuie să te gândeşti la cititori. Astăzi, în general, cititorii au îmbătrânit, la fel ca populaţia globului, şi este bine să îi iei în calcul aşa cum sunt, la această vârstă. De aceea, dar şi fiindcă lectura este o plăcere, cărţile noastre sunt „fizic“ uşor de citit, plăcute atunci când le ţii în mână, cât se poate de uşoare. Avem în grijă atât calitatea operelor, cât şi înfăţişarea lor, felul cum arată. Fără îndoială, mergem contra curentului. Ca să spun aşa, nu suntem suficient de mari ca să ne permitem să facem cărţi proaste. Statul italian nu ajută deloc editurile, dimpotrivă, se străduieşte cât poate să le facă viaţa cât mai grea.

Lucraţi cu o echipă tânără, fidelizată şi acordaţi multă atenţie textului, promovării cărţii etc. Aşa lucrează în general editurile italiene?

Editurile independen