Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârtiile de schi din Maramureş sunt pregătite pentru iarnă

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Pârtiile de schi de la Cavnic sunt pregatite pentru sezonul rece. La pârtia Roata 2, din această iarnă, va funcţiona instalaţia de nocturnă care se întinde pe o lungime de 2 kilometri.

Pârtiile de schi din Maramureş sunt deja pregătite pentru turişti. Singurul lucru care le lipseşte deocamdată este zăpada. Administratorii aşteaptă cu înfrigurare să vadă dacă şi în acest an, primii fulgi de nea îşi vor face apariţia până la sfârşitul lunii decembrie. Căldura din această lună nu este specifică judeţului Maramureş deoarece în anii trecuţi, la jumătatea lui noiembrie, termometrele înregistrau temperaturi de 4-5 grade Celsius iar în jurul zilei de 27 noiembrie îşi făceau pariţia primi fulgi de nea.

Chiar şi aşa, administratorii pârtiilor maramureşene nu şi-au pierdut speranţa şi au făcut deja lista de preţuri pentru sezonul 2010-2011. Astfel, la pârtia Roata 2, pentru un abonament de teleschi cu trei urcări turistul va scoate din buzunar 10 lei, iar pentru 12 urcări 35 de lei. În schimb, împătimiţii sportului de iarnă pot achiziţiona un abonament cu 30 de urcări la preţul de doar 70 de lei. Familiile formate din doi adulţi şi minim un copil beneficiază de reduceri în funcţie de abonamentul ales. Cei care nu ştiu să schieze însă doresc să ia câteva lecţii pot să se orienteze înspre pârtia Icoana 2, care a fost deja pregătită în acest an pentru începători.

Turiştii care nu au echipamente pot să închirieze accesoriile. Astfel, pentru schiuri vor plăti între 20 şi 50 de lei iar pentru clăpari şi beţe vor plăti între 15 şi 50 de lei. Cei care nu doresc să schieze pot opta pentru o oră cu snowboard-ul sau cu snowmobile-ul. Pentru aceste distracţii, turiştii vor trebui să scoată din buzunar 15 lei şi respectiv 200 de lei.

Din păcate, singurul element lipsă din acest peisaj este zăpada.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 48 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 32 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 36 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°