Cantitatea de ţigări confiscată de structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) de la 1 ianuarie şi până în prezent este cu peste 40 la sută mai mare decât totalul ţigărilor confiscate în tot anul 2009, potrivit ministerului.
Astfel, în 2010, poliţiştii, jandarmii şi ofiţerii DGA şi DGIPI au confiscat peste 335 de milioane de ţigări (aproape 19 milioane de pachete), cu 40 la sută mai mult decât totalul ţigărilor confiscate pe tot parcursul anului 2009, se arată într-un comunicat de presă de marţi al MAI.
De asemenea, în perioada 8-14 noiembrie, au fost confiscate aproape 30 de milioane de ţigări (aproape 1,5 milioane de pachete).
Cea mai mare parte a acestora (peste 4,3 milioane de ţigări) au fost descoperite în mijloacele de transport, restul fiind confiscate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe sau târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free.
În acest interval, au fost aplicate 610 amenzi, în valoare totală de 802.600 lei şi au fost înregistrate 82 lucrări penale, în care sunt cercetate 144 persoane. Împotriva a 128 dintre acestea a fost începută urmărirea penală, 44 au fost reţinute, iar 34 sunt arestate preventiv. De asemenea, au fost confiscate 56 mijloace de transport implicate în activităţi ilegale.
În perioada menţionată, au fost verificate 1.312 sedii de firme, au fost realizate 765 filtre rutiere şi 143 percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 146 de acţiuni în zonele de frontieră, 668 în pieţe şi târguri, 610 pe rutele de transport şi 368 în alte zone.
Zilnic, în aceste activităţi, au fost angrenaţi în medie 2.643 poliţişti, 397 jandarmi, 190 poliţişti de frontieră şi 115 lucrători din alte structuri.
Prejudiciul cauzat începând din 23 iunie, de la data intrării în vigoare a OUG 54/2010 privind unele