Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se înghesuie la cozi ca să-şi păcălească foamea cu covrigi

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 · ·

Giurgiuvenii stau zilnic la coadă la uşa magazinelor unde se produc şi se vând covrigi. Oamenii aşteaptă minute în şir ca să le vină rândul, unii doar pentru a cumpăra cel mult doi covrigi calzi, alţii iau şi câte 20 odată.

Bat din picior când li se spune că trebuie să aştepte „puţin” până sunt gata covrigii cu susan sau cu mac, dar locuitorii municipiului aşteaptă totuşi în linişte, la cozile care amintesc de Epoca de Aur.

De altfel, covrigăriile sunt printre puţinele unităţi comerciale din Giurgiu în faţa cărora se formează cozi, şi sunt la fel de rare când vine vorba despre afaceri înfloritoare în vreme de recesiune, patronii de covrigării făcând zilnic încasări de mii de lei.

Aglomeraţie la covrigării se produc zilnic, mai ales dimineaţa şi la ora 16.00, şi în apropiere de cartierul Tineretului, dar şi în Piaţa Centrală. „Afacerea aceasta merge foarte bine, avem clienţi fideli, acum şi mai mulţi întrucât am lăsat preţul de la 7 bani la 5 bani, iar marfa este foarte proaspătă”, ne-a declarat un vânzător de la o covrigărie din Piaţă.

„ Când n-ai mâncat nimic şi ţi-e foame, cel mai bun e un covrig, face şi foarte bine la stomac şi e şi ieftin”, spune un bărbat care a stat azi la coadă pentru a lua patru covrigi.

„ De la noi cumpără şi săracul şi bogatul. Vă daţi seama că dacă nu ar merge afacerea, am închide magazinul, dar cum să-l închidem când oamenii vin buluc”, mai aflăm de la reprezentantul altei covrigării din centrul oraşului.

La rândul său, un bărbat care azi-dimineaţă a cumpărat covrigi pentru toţi colegii lui, ne-a spus: „ Eu lucrez la o firmă de construcţii şi venim cu rândul aici, să luăm covrigi pentru toată echipa”.

În municipiul sunt opt covrigării, două în Piaţă, două la Tineretului, alte două în apropiere de Colegiul „Ion Maiorescu”, dar există şi un vânzător ambulant de covrigi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 44 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 22 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°