Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem campionii Europei la inflaţie şi creşterea preţurilor

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Cu o raţă a inflaţiei de 7,9%, România a avut în luna octombrie 2010 cea mai mare rată anuală a inflaţiei din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. De asemenea, ţara noastră a înregistrat şi cea mai mare creştere medie a preţurilor, informează raportul publicat de Eurostat.

În Uniunea Europeană rata anuală a inflaţiei în luna octombrie a fost de 2,3%, iar în zona euro de 1,9%, arată datele Oficiul European de Statistică, citate de Agerpres.

Cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Irlanda, de minus 0,8%, Letonia de minus 0,9%) şi Slovacia de 1,0%.

Comparativ cu luna precedentă, rata anuală a inflaţiei a crescut în 15 state membre, inclusiv în România, a scăzut în cinci state state membre şi a rămas stabilă în şase membre.

România se situează pe primul loc în UE şi atunci când este vorba de creşterea medie a preţurilor în ultimul an, cu 5,5%. Pe locul următor se situează Ungaria cu o creştere de 4,9% şi Grecia cu 4,3%.

Reamintim că BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru anul 2010 la 8,2%. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat, la începutul lunii noiembrie, că inflaţia în anul 2010 va fi de 8,2%, cu 3,4% peste valoarea din 2009, şi cu 0,4% peste cea anunţată în luna august.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Delegaţia Congresului american, întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţi ai Parlamentului

News.ro acum 3 ore
Delegaţia Congresului american, care a ajuns luni la Bucureşti, va avea marţi întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţi ai Parlamentului. Administraţia Prezidenţială a a anunţat că la ora 11

OpenAI lansează modelele AI GPT-4.1

News.ro acum o ora
Compania condusă de Sam Altman a introdus GPT-4.1, succesorul modelului multimodal de inteligenţa artificială GPT-4o, lansat anul trecut. GPT-4.1 este mai bun decât GPT-4o „în cam toate dimensiunile” spune, în mod previzibil, producătorul OpenAI în

Meteorologii anunţă temperaturi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai

News.ro acum o ora
Temperaturil vor fi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai. onform prognozei anunţate marţi de meteorologi. Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025 - Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în

Un judecător suspendă decizia lui Trump de a revoca statutul legal pentru sute de mii de imigranți

Mediafax acum 42 minute
Administrația Donald Trump a anunțat în martie sfârșitul unui program special, implementat în 2023 de președintele Joe Biden, care le permitea cubanezilor, haitienilor, nicaraguenilor și venezuelenilor să rămână în SUA timp de doi ani din cauza situ

FOTO Incendiu violent într-o localitate din Botoșani! O gospodărie a luat foc

Botosani News acum o ora
Un incendiu violent s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din orașul Săveni. O anexă a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate. Au interventi pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale

Donald Trump a blocat fonduri guvernamentale pentru Harvard după ce universitatea a respins cererile de la Casa Albă

Libertatea acum o ora
Administrația Trump a anunțat înghețarea a peste 2 miliarde de dolari în fonduri federale destinate Universității Harvard, la doar câteva ore după ce instituția a respins o serie de solicitări venite din partea Casei Albe, relatează BBC.

JD Vance scapă trofeul campionatului naţional al statului Ohio, la festivitatea de la Casa Albă / Ce a spus vicepreşedintele - VIDEO

News.ro acum o ora
JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional de fotbal universitar în timp ce încerca să îl ridice în timpul unei festivităţi la Casa Albă pentru Ohio State Buckeyes, statul natal al vicepreşedintelui, relatează MSN. La încheierea ceremoniei de

Doi medici rezidenți din același spital au murit la două săptămâni distanță unul de celălalt. „Suntem pur și simplu șocați”

HotNews acum 13 minute
Doi tineri medici de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon Iași au murit în condiții rămase încă neclare. În urmă cu jumătate de an, un reputat doctor de la același institut, prof. dr. Gabriela Ștef

Horoscop pentru marți, 15 aprilie 2025. Segment amoros foarte dinamic pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua îți aduce discuții importante privitoare la banii și bunurile folosite sau administrate în comun cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. Se recomandă prudență, pentru că există riscul să cheltuiești mult pentru alții, pe motiv

Administrația Trump vrea să reducă la jumătate bugetul Departamentului de Stat / Guvernul are în vedere închiderea a cel puțin 27 de misiuni diplomatice, aproximativ zece ambasade și consulate, în principal în Africa și Europa

G4Media acum 46 minute
Administrația Trump intenționează să reducă la jumătate bugetul Departamentului de Stat în anul fiscal 2026, au declarat pentru agenția Reuters patru surse familiarizate cu acest plan. Reducerea de 30 de miliarde de dolari ar trebui să oblige SUA să

Vremea

București
acum

mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

8°/18°
mie.

10°/21°
joi

11°/23°
vin.

11°/23°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/18°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/22°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/21°