Cu-o tolbă plină cu premii, Frigiliana îşi primeşte turiştii cu gesturi ample şi generoase, în hainele ei albe, cusute pe margini cu fire de toate culorile. În Frigiliana n-am stat mult. Câteva ore doar. A fost însă suficient să mă îmbăt. Da, da, şi cu farmecul aşezării. Dar, mai presus de toate, cu vinul locului, dulce, bun şi aromat.

Vă spun de-acum: dacă nimeresc la Loto numerele norocoase, mi-e clar ce fac cu banii. Îmi cumpăr o casă mică şi albă în Frigiliana. Îmi pun la geamuri ghivece colorate cu flori şi mai colorate (sau poate un măslin, sau poate nişte ardei mici şi iuţi, tot în ghiveci), îmi atârn o şopârliţă din metal deasupra uneia dintre ferestre şi ies în fiecare zi să şterg, cu-o cârpă moale şi curată, pereţii albi.

Ca să rămână albi. Învăţ şi spaniolă şi-n două luni (hai, fie, trei), devin „frigilianeză" autentică. Şi-o să trăiesc fericită, până la adânci bătrâneţi, în cel mai frumos sat andaluz (zic premiile câştigate şi zic şi eu) şi-ntr-unul dintre cele mai frumoase sate ale Spaniei. Cum vi se pare planul meu?

Barrio Morisco şi vinul „dulse"

În lista mea cu lucruri musai de văzut în vacanţa andaluză, Frigiliana era cu semnul exclamării. Scria acolo, negru pe alb, că satu-i minunat, că are cel mai bine întreţinut cartier maur din întreaga provincie Málaga, că-i alb, alb fără pată, şi-n acelaşi timp, o pată de alb pe coasta unui munte înverzit, la capătul unui drum şerpuitor.

Vizita noastră, a grupului de zece, n-a început însă aşa, ca într-o poezie. Am cam bodogănit, ne-am înfundat pe o străduţă, în partea nouă a Frigilianei, ne-am parcat, ne-am „deparcat", până ne-a scos de la ananghie un englez, care părea familiarizat bine cu locul, „şi din centrul istoric ce anume vreţi să vedeţi?". Cred că el câştigase la Loto înaintea mea.

Ajunşi în Barrio Morisco (acel cartier maur faimos şi bine îngr