Romanul lui Michel Houellebecq (M.H. în acest text; dificultatea numelui său naşte dificultăţi de pronunţie chiar şi în rândurile ultimilor francofoni în viaţă din România), intitulată straniu La carte et le territoire (Harta şi teritoriul), a aterizat pe rafturile librăriilor din Franţa în luna septembrie, odată cu faimoasa „toamna literar㓠în care se numără anual circa 800 romane, an de an. Mărturisesc deschis că sunt un admirator al acestui scriitor francez contemporan. M-a atras din prima clipă arhitectura complicată a romanelor sale, „sfânta obrăznicie“ de care autorul a dat dovadă în republica literelor din Paris, unde nu o dată a fluierat în noua biserică a corectitudinii politice; de unde şi cuvântul-etichetă de reac (de la réactionnaire), suprema tentativă de declasare intelectuală şi literară a unui scriitor. Dar cel mai mult am apreciat la M.H. privirea lui atentă, sociologică, pe care el o poartă peste lume. „Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe“, spunea cândva Caragiale. Mă îndoiesc că M.H. a auzit vreodată de Caragiale, chirurgul patimilor noastre naţionale, dar am avut mereu impresia că în tot ceea ce el a scris până acum a practicat acest joc al aproapelui / departelui. În vremuri de profundă criză economică sau spirituală, scriitorii ca M.H. te ajută să vezi firele de nisip prezente în mecanismul dereglat al societăţii. De altfel, el nu ezită să-i muşte scurt de reputaţie pe economiştii „nobelizaţi“ şi ultramediatizaţi de astăzi, punându-şi întrebarea următoare: cu ce drept aceşti adevăraţi media-guru lansează teorii care nu rezistă nici măcar câteva luni, dar care fac şi desfac jocuri bursiere de miliarde de euro?

Spre deosebire de celelalte cărţi ale sale, avem de a face în La carte et le territoire cu un M.H. cuminte şi cuminţit, în acelaşi timp. „Cuminte“, pentru că nu mai abord