Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne batem joc de valori!Galaţiul, pe punctul de a pierde singura legătură cu Mihail Sadoveanu

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Casa verişoarelor marelui scriitor se năruie sub indiferenţa autorităţilor. Aflat chiar lângă Palatul Copiilor din Galaţi, imobilul reprezintă un real pericol pentru copii.

Puţini gălăţeni ştiu că urmaşii marelui prozator Mihail Sadoveanu au avut o reşedinţă în urbea de la malul Dunării, dar şi mai puţini ştiu că aceasta este lăsată de izbelişte de către actualii proprietari, respectiv Primăria municipiului Galaţi.

Amplasată în imediata vecinătate a Palatului Copiilor, pe strada Mihai Bravu, la numărul 30, casa a aparţinut surorilor Drăgănescu, verişoarele lui Mihail Sadoveanu.

Potrivit spuselor directorului Muzeului de Istorie din Galaţi, Cristian Căldăraru, clădirea a fost naţionalizată, revendicată şi, în cele din urmă a ajuns, în proprietatea Primăriei.

Ultima instituţie care a funcţionat în această clădire a fost Administraţia Taberelor, care a părăsit însă imobilul în anul 2000 din cauza infiltraţiilor şi a fisurilor.

Clădirea, construită în perioada interbelică, nu este în lista monumentelor de arhitectură din Galaţi, dar strada pe care este situat imobilul este plină de clădiri cu o bogată încărcătură istorică şi culturală.

Din păcate, această clădire frumoasă, cu aspect de han boieresc, a fost lăsată de izbelişte.

„Clădirea s-a deteriorat în urma unei avarii survenită la o centrală termică din zonă. Atunci, subsolul a fost inundat, iar structura imobilului s-a şubrezit", povesteşte directorul muzeului gălăţean.

Mai grav este că în acest moment, între Palatul Copiilor (frecventat zilnic de sute de copii) şi casa care a aparţinut rudelor lui Mihail Sadoveanu nu există niciun gard de protecţie.

„Am cerut Primăriei prin mai multe adrese să monteze un gard pentru a limita accesul copiilor care se apropie din curiozitate de această clădire. Ornamentele de pe cl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 42 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°