Legalizarea prostituţiei, acceptarea ei ca o meserie ca oricare alta. Alte munci umilitoare cu imagine “bună”. De ce n-am accepta prostituţia ca pe o muncă pur şi simplu? Victoria Stoiciu scrie pe criticatac.ro o pledoarie pentru eliminarea ipocriziei din zonă. Un articol care m-a incitat, nedumerit, într-o zonă în care îmi e foarte greu să articulez o opinie coerentă cît de cît. Tangent am atins totuşi cîndva subiectul. Aşa că o să completez citatul Victoriei cu ceva. Ea, mai întîi, scrie aşa:

Tragedia prostituatei şi atacul la respectul de sine al acesteia, argumentează opozanţii legalizării, vin din faptul că ea ştie că ceea ce face nu este dezirabil social. Prostituata a interiorizat normele sociale şi aceste norme o stigmatizează. Munca ei este degradantă pentru că ceilalţi o văd ca fiind degradantă. Munca muncitorului din fabrica este, în schimb, declarată onorabilă în interiorul setului de reguli morale ale societăţii noastre.

Oare?

Oare pe lângă aceea că este decretată ca fiind onorabilă, este această muncă şi percepută efectiv ca atare? O ipocrizie la fel de mare ca cea care ne face să sucim fals indignaţi nasul când se vorbeşte de prostituţie, ne determină sa susţinem – pretins în ton cu principiile corectitudinii morale şi politice – respectabilitatea muncilor penibile. În fapt, atunci când dispare ochiul atot-văzător al cenzurii sociale şi ne regăsim singuri, în intimitatea noastră secretă, ne debarasăm imediat de preceptele corectitudinii, scuturându-ne zdravăn din tot trupul la gândul că am putea, într-o bună zi, să sortăm deşeurile pe banda rulantă. Deşi ne place să susţinem contrariul, adevărul e că niciodată în societatea noastră un gunoier sau un măturător nu va fi tratat cu acelaşi respect ca un angajat în sacou al unei micro-întreprinderi, indiferent de salariile lor. Trebuie să fii orb – sau să nu fi stat de vorbă pe în