Făgărăşenii au început să prindă curaj în privinţa afacerilor şi implicit în înfiinţarea unei firme. Dacă în 2009 sute de patroni din municipiu au hotărât să renunţe la afacerile lor ,în acest an numărul celor care au bătut la uşa Camerei de Comerţ pentru a-şi înfiinţa o firmă a fost mai mare decât al celor care au hotărât să îşi suspende activitatea.
Anul trecut a fost unul de răscruce pentru mulţi patroni făgărăşeni. Guvernul i-a pus la zid în special pe micii întreprinzători, prin intermediul impozitului forfetar. Atunci peste 400 de reprezentanţi ai firmelor din Făgăraş au făcut coadă la Camera de Comerţ şi Industrie pentru a renunţa la firme pentru o perioadă de cel puţin 3 ani. În acest an, alţi 100 de făgărăşeni au hotărât acelaşi lucru. Însă numărul suspendărilor din 2010 este de 4 ori mai mic faţă de 2009.
„Faţă de 2009, în anul acesta, până la această dată, au dispărut sub 100 de firme de pe raza municipiului Făgăraş şi a Ţării Făgăraşului. Este un lucru îmbucurător, ţinând cont de faptul că anul trecut au dispărut în jur de 480 de firme“, a spus Gabriel Vâju, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie din Făgăraş.
De cealaltă parte, aproape 200 de făgărăşeni şi-au întemeiat afaceri şi au înaintat actele pentru înfiinţarea firmelor, însă ei au ales ca forme de organizare întreprinderile individuale sau persoane fizice autorizate, în detrimentul SRL-urilor. „Anul acesta s-au înfiinţat destul de multe firme, însă trebuie să remarcăm faptul că nu s-au înfiinţat SRL-uri, ci de persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale“, a mai spus directorul CCI Făgăraş.
Evitarea constituirii firmelor în SRL-uri este o greşeală, susţine directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Făgăraş. „Dacă până acum reprezentanţii Administraţiei Financiare din Făgăraş solicitau ca toate documentele financiar-contabile să fi