Occidentalii au reuşit să iasă din întunecimea Evului Mediu după un amplu şi profund recurs la moralitate. Huldrych Zwingli, Martin Luther şi Jean Calvin, reformatorii religioşi ai Vestului, au pus bazele capitalismului modern. De aici şi „Etica protestantă” a lui Max Weber, care explică întrucâtva lucrurile. Nu au importanţă în discuţia de faţă aspectele dogmatice şi cultice şi nu mă voi referi la ele. Esenţial este cum s-au raportat germanii, francezii şi elveţienii la propria muncă, după Reformă.

Datoria supremă a omului, în viziunea protestanţilor, este aceea de a munci. Interdicţiile referitoare la cheltuirea banilor pe altceva decât strictul necesar şi cele în legătură cu viaţa de familie au asigurat respectarea datoriei supreme a adepţilor Reformei.

Am putea spune „decenţă”, dacă ar fi să găsim un singur cuvânt pentru a defini atitudinea de zi cu zi a apusenilor, în ultimele cinci secole. Unde s-a ajuns acum, iarăşi nu face obiectul prezentei discuţii.

Aşadar, viaţa îmbelşugată şi liniştită din cealaltă parte a continentului, la care am jinduit zeci de ani, nu a apărut din senin, „ca o pleaşcă” (vorba domnului Toader Paleologu). Ea a avut ca fundament o revoluţie a mentalităţilor, începută demult.

Şi acum ajungem la România zilelor noastre. Care este „datoria supremă” a conaţionalului nostru? Indiscutabil, aceea de a se descurca, aşa cum poate, pentru a supravieţui. Cei aproape 50 de ani de stalinism, cărora li s-au suprapus, cât se poate de nefast, alţi 20 de ani de aşa-zisă tranziţie, au anulat cea mai importantă reformă de mentalitate făcută vreodată în ţara noastră – cea a regelui Carol I, continuată de regele Ferdinand.

Oricât s-ar cârcoti pe această temă, România de până în 1947 căpătase un profil european. Tabloul pe care-l vedem azi n-are nicio legătură cu acea Românie. Poate cu excepţia câtorva case boiereşti ce s-au încăpăţân