* litigiul dintre conducerea echipei şi cele 11 handbaliste trebuie stins până pe 20 decembrie
* termenul de graţie este valabil şi în cazul antrenoarei Alexandrina Soare * dacă nu îşi primesc banii până la Crăciun, sportivele vor fi libere de contract şi, pe cale de consecinţă, echipa se va desfiinţa
Marţi, 16 noiembrie, a fost termenul stabilit de Federaţia Română de Handbal (FRH) pentru analizarea memoriilor celor 11 handbaliste de la HC Dunărea, care nu şi-au primit salariile de trei luni de zile, iar decizia comisiei care a analizat situaţia a fost în favoarea jucătoarelor.
Conform regulamentelor acestui for s-a acordat un termen de graţie în care conducerea clubului să-şi onoreze obligaţiile contractuale, altfel handbalistele devin libere de contract şi HC Dunărea riscă să se desfiinţeze.
Pe lângă cele 11 memorii depuse de handbalistele brăilene pe 8 noiembrie a mai existat unul, cel al antrenoarei Alexandrina Soare, acesta din urmă fiind prezentat la FRH la sfârşitul săptămânii trecute.
"Au fost analizate toate memoriile în prezenţa delegatului echipei brăilene şi comisia FRH a stabilit ca, până pe data de 20 decembrie, conducerea clubului trebuie să stingă litigiul cu jucătoarele, în caz contrar acestea pot pleca la orice altă echipă. Decizia este valabilă şi în cazul antrenoarei Alexandrina Soare", a declarat, ieri, pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei", Mihai Marinescu, secretarul FRH.
În situaţia în care nu vor fi plătite drepturile băneşti, fără cele 11 handbaliste, HC Dunărea nu va putea continua competiţia. Cu doar cele trei jucătoare senioare care nu au depus memorii - Brot, Crăciun şi Eşanu - şi fără antrenor principal - pentru că, în această situaţie, e puţin probabil să vină cineva la Brăila să antreneze pe promisiuni - HC Dunărea se va retrage din campionat, o măsură echivalentă cu desfiinţarea.
Sâmbătă, de la 11.00,