Peste 1.300 de persoane vor începe din luna decembrie recensământul gospodăriilor din comunele judeţului Neamţ. Ca să nu cadă în plasa unor impostori, oamenii sunt atenţionaţi să-i primească în curte doar pe recenzorii care se legitimează.
Cu câteva zile înainte de startul recensământului general agricol, programat să se desfăşoare în perioada 2 decembrie-31 ianuarie, au apărut informaţii despre falşi recenzori care bat la porţile nemţenilor. „Am auzit de un caz, petrecut la Bahna, cu o persoană care pretindea că se ocupă de recensământ cerând unei sătence să fie plătit pentru aşa ceva. Oamenii trebuie să ştie că recenzorii vor merge prin localităţi doar în perioada recensământului şi nu trebuie plătiţi pentru că sunt remuneraţi pentru această activitate cu sume cuprinse între 50 şi 55 de lei pe zi“, a precizat Liviu Bumbu, directorul Direcţiei Agricole Neamţ.
Cele 1.354 de persoane care vor inventaria gospodăriile ţăranilor vor fi instruite, începând de astăzi, în centrele zonale de care vor răspunde. „Am lansat şi noi o atenţionare oamenilor să fie circumspecţi atunci când vor primi recenzorii. Aceştia vor purta legitimaţii de culoare verde şi se vor identifica înainte de a cere datele“, a spus Valentin Dănăilă, şeful Direcţiei de Statistică Neamţ.
Recenzie agricolă după model european
Recenzorii vor culege din teren informaţii legate de numărul de animale, de suprafeţele de terenuri, de tehnologia aplicată şi inventarul agricol al gospodăriilor. „Acest recensământ va fi realizat după model european. Ca noutăţi, în chestionare sunt rubrici despre destinaţia producţiei, despre culturile modificate genetic, despre energia regenerabilă folosită sau despre datele de identificare a exploataţiei“, mai spune Liviu Bumbu.
Organizatorii campaniei de colectare a informaţiilor spun că tot acest proces este confidenţial, ia