Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Specială de offroad în memoria lui Bogdan Pavlov

Publicat in Adevarul, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Vineri, Clubul Sportiv de Offroad Iaşi va organiza în cadrul celei de-a 7-a etape a Campionatului Naţional o specială pe 3 kilometri în memoria lui Bogdan Pavlov, omul de afaceri campion la offroad care s-a sinucis la sfârşitul lunii septembrie în apropiere de Galaţi

În cadrul acestei curse, participanţii vor trebui să treacă peste cele mai dificile obstacole. „Vom organiza această specială pentru a-i păstra vie memoria. Lui Bogdan îi plăceau whiskey-ul şi vinul şi probabil pe lângă cupe şi diplome asta le vom da şi noi câştigătorilor. Traseul de 3 kilometri va avea toate părţile dificile, înclinaţii de 60 de grade, coborâri, înclinaţii laterale care fac deliciul publicului şi care-i plăceau foarte mult lui Pavlov", spune Robert Copacinschi, preşedintele Clubului de Offroad Iaşi.

Citeşte şi:

Iaşi: Pilotul lui Bogdan Pavlov, campionul naţional la offroad care s-a sinucis: „El ne-a învăţat să gândim la extrem, să găsim soluţii“ (VIDEO)

Iaşi: Lacrimi la ultima cursă a lui Bogdan Pavlov (VIDEO)

Iaşi: Prietenii campionului naţional la offroad găsit împuşcat în cap refuză să creadă că bărbatul s-a sinucis (UPDATE)

Competitţia a fost amânată din cauza decesului campionului la offroad pentru perioada 19-21 noiembrie. Startul se va da vineri, la ora 9.00 din parcarea Iulius Mall şi va fi parcurs un traseu de 65 de kilometri pe ruta Bucium-Schitu Duca-Tomeşti-Poieni, iar sâmbătă traseul va avea 75 de kilometri, pe raza localităţilor Mogoşeşti-Dobrovăţ-Bârnova-Pietrărie.

La competiţie vor participa 80 de sportivi de performanţă de la cele 24 de cluburi de offroad din ţară cărora li se alătură câte un echipaj din Republica Moldova, Ungaria şi Italia. Din echipaje fac parte şi şase femei care sunt copiloţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°