După ce au uitat numărul paharelor pe care le-au dat pe gât, doi tineri din localitate, în vârstă de 21 şi, respectiv, 22 de ani, s-au pus pe ceartă. Pentru unul dintre ei, conflicul s-a terminat pe patul de spital.
Tânărul de 22 de ani a fost cel care a ajuns, aseară, la Spitalul Judeţean din Slobozia. Acesta prezenta mai multe trumatisme în zona capului şi a toracelui. După ce a primit îngrijiri medicale în Unitatea de Primire a Urgenţelor, el a fost internat pe secţia de Chirurgie a unităţii spitaliceşti. Amicul său de pahar, tânărul de 21 de ani, a fost dus la Poliţie.
„În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, urmând ca încadrarea juridică a faptei să fie făcută, cu exactitate, în funcţie de concluziile medico-legale“, a declarat inspectorul Daniela Salaoru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa.