Zeci de oameni care s-au aflat în acel moment în dreptul Casei de Cultură s-au speriat şi chiar s-au gândit că ceva groaznic s-a petrecut. La fel şi cei din celelalte cartiere. Din fericire, sirena instalată pe instituţia de cultură a fost pornită doar pentru o simulare. Şi asta pentru că săptămâna viitoare va demara un exerciţiu de alarmare a populaţiei.
Marţi, 16 noiembrie, la ora 10 si 12 minute, în tot Făgăraşul s-a auzit un sunet asurzitor de sirenă.
Aceasta este pornită doar în cazul unor calamităţi naturale sau în cazul unor bombardamente aeriene. Din fericire, nu a avut loc nicio catastrofă, ci a fost vorba doar despre o simplă simulare. „În această perioadă, executăm verificarea sistemului de alarmare în municipiul Făgăraş. Echipa care asigură service-ul a venit şi a făcut un test, după care, în următoarea săptămână, mai precis pe 25 noiembrie, vom executa un serviciu de alarmare public în Făgăraş“, a spus Marian Harabagiu, consilier în cadrul Primăriei Făgăraş.
Conform legii, Primăria Făgăraş, împreună cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, este obligată să execute exerciţii de alarmare a populaţiei. Şi asta pentru a putea preveni o eventuală catastrofă, iar autorităţile să fie bine pregătite şi să intervină în timp real. „Împreună cu SC Nitroporos, vom executa un exerciţiu în cartierul Combinat, unde vom interveni şi vom remedia unele pagube produse de o explozie la o instalaţie din cadrul societăţii. Simularea de acum a funcţionat foarte bine şi asta s-a văzut“, a mai spus Harabagiu.
Din fericire, municipiul Făgăraş a fost ocolit de catastrofe naturale în ultima perioadă.
(Alina ROMAN)
Zeci de oameni care s-au aflat în acel moment în dreptul Casei de Cultură s-au speriat şi chiar s-au gândit că ceva groaznic s-a petrecut. La fel şi cei din celelalte cartiere.