Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicate: Legea-cadru de salarizare nu se va aplica mai devreme de 2015

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Legea privind salarizarea unitară a bugetarilor, care prevede un raport de 1 la 15 între cel mai mic şi cel mai mare salariu în sistemul bugetar, nu va putea fi pusă în aplicare mai devreme de 2015, susţin sindicatele. Sursa: Mediafax

Legea-cadru de salarizare, adoptată în 2009 şi modificată anul acesta cu specialiştii FMI şi ai Băncii Mondiale, va fi pusă efectiv în aplicare, la capitolul salarii, cel mai probabil în 2015, nefiind fonduri pentru a echilibra diferenţele salariale dintre bugetari, potrivit vicepreşedintelui Cartel Alfa, Liviu Apostoiu.

Modificările aduse legii, pe care executivul vrea să-şi asume răspunderea pe 22 noiembrie, vizează în special reducerea numărului de funcţii din sistemul bugetar, dar şi mici ajustări ale coeficienţilor de salarizare, care ar asigura o oarecare majorare pentru debutanţi. Însă, grila de salarizare din lege nu se va aplica întocmai în 2011, aşa cum nu s-a aplicat nici la 1 ianuarie 2010, atunci când legea-cadru a intrat în vigoare, susţin sindicaliştii.

Diferenţa salariale prea mari

Asta, în condiţiile în care în prezent, pe medie, există un raport de 1 la 30 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, raport ce trebuie înjumătăţit prin plafonarea salariilor mari şi creşterea treptată, în funcţie de fondurile disponibile, a salariilor mici, a mai explicat liderul sindical.

Între timp, în fiecare an, executivul va adopta o lege de aplicare a legii unitare de salarizare care să prevadă ce salarii vor creşte în anul respectiv şi cu cât. Pentru 2011, aceste majorări ar putea fi traduse prin creşterea salariului minim de la 600 la 670 de lei, sumă cerută de FMI, spune Apostoiu, dar şi printr-o majorare cu 15% a salariilor bugetarilor, aşa cum premierul Emil Boc le-ar fi declarat parlamentarilor astăzi.

Fonduri insuficiente în următorii ani

Apostoiu este de părere că, în actualele co

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 47 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°