Alunecările de teren din zona Chirleşti, lângă Nehoiu, s-au reactivat. Autorităţile au intrat în alertă şi deja o comisie mixtă formată din membri ai Comitetului de Urgenţă şi grupa operativă a ISU Buzău se află deja la faţa locului şi încearcă să controleze situaţia.
„Deja am luat măsuri în zonă, dacă nororul va ajunge pe partea carosabilă utilajele sunt pregătite să acţioneze. Echipajele de urgenţă stau permanent în acea zonă", ne-a declarat Paul Beganu, prefectul judeţului Buzău.
Din cauza alunecărilor, casa unei localnice de 60 de ani, Ana Dinu, a fost luată de noroi. Femeia s-a văzut nevoită să meargă la rude. „Alunecarea se deplasează cu viteză destul de mare, în 24 de ore s-a deplasat doi metri. Mai grav este că aceasta s-a activat în ciuda faptului că nu au fost ploi. Casa femeii a fost distrusă în totalitate, noi deja i-am pus la dispoziţie un teren pe care să îşi contruiască o casă. În iarnă şi fiul său a rămas fără locuinţă", ne-a spus Alexandru Corcodel, primarul oraşului Nehoiu.
Tragedia vine după ce şi în iarnă alte trei familii au fost evacuate din cauza alunecărilor de teren din zona Chirleşti.
Familiile ale căror case au fost distruse de muntele de pământ căzut de pe versanţi şi-au strâns deja lucururile şi le-au dus pe la rude şi prieteni. Acum se gândesc cu groază că toată munca lor a fost înghiţită de noroi şi aşteaptă un ajutor din partea autorităţilor.
În această noapte mai multe maşini încărcate cu parapeţi din beton vor ajunge în Chirleşti. Aceştia vor fi aşezaţi de-a lungul drumului naţional, împiedicându-se astfel pătrunderea pământului pe carosabil. Drumarii vor munci toată noaptea şi vor aşeza parapeţii pe o lungime de peste 100 de metri.