Campionul mondial la categoria supermijlocie, Lucian Bute, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul stadion Naţional şi arena Cotroceni reprezintă soluţii pentru organizarea unui meci al său la Bucureşti ca urmare a parteneriatului semnat cu Ministerul Dezvoltării.
"Sper din tot sufletul să ajung să boxez anul viitor în România. Prin contractul de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Turismului avem o clauză prin care este posibil să aducem acest meci la Bucureşti şi sper ca acesta să aibă loc în vara anului viitor. Cred că locul cel mai potrivit ar fi Bucureştiul pentru că este Capitala şi pot veni mai mulţi oameni. Probabil că Sala Polivalentă ar fi mică, iar ca soluţie ar putea fi noul stadion Naţional sau stadionul Cotroceni", a spus Bute.
El a adăugat că în momentul de faţă nu este stabilit adversarul, menţionând doar că există "trei pugilişti pe listă". "În privinţa adversarului, nu se ştiu prea multe. Sunt vreo trei pugilişti pe listă, însă va trebui să mă consult cu cei de la Interbox, cu antrenorul Stefan Larouche, dar şi cu cei de la televiziunea Showtime să vedem care ar fi cea mai bună soluţie", a precizat pugilistul român.
Campionul mondial a mai afirmat că este o onoare să contribuie la promovarea imaginii României în lume. "Mă bucur că pot aduce o contribuţie la promovarea României. Este om onoare pentru mine să pot reprezenta România la fel cum am făcut-o de fiecare dată când am boxat, când am purtat de fiecare dată tricolorul cu mine în ring. Aici m-am născut şi aici m-am formatşi nu voi uita niciodată asta indiferent de locul în care voi boxa. Este o onoare să fiu alături de alţi mari sportivi precum Nadia Comăneci sau Ilie Năstase care au promovat la rândul lor România", a precizat boxerul.
În conferinţa de presă de la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi al Turismului, la care a par