Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opoziţia şi puterea joacă ping-pong cu fotoliul Robertei Anastase

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

După ce partidele puterii au "suspendat" PSD şi PNL din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, asigurându-se că pot lua decizii şi fără cvorum, opoziţia ripostează. PSD readuce în discuţie suspendarea Robertei Anastase, pe motiv că încalcă Regulamentul. Sursa: EVZ

Propunerea social-democraţilor se află pe ordinea de zi a Comisiei juridice de astăzi. Opoziţia joacă însă doar la imagine în ceea ce priveşte încercarea de suspendare a Robertei Anastase. Şi asta pentru că social-democraţi nu au practic sorţi de izbândă, în condiţiile în care puterea are majoritatea în Comisia juridică.

Chiar şi aşa, PDL se pregăteşte să îngroape subiectul fie prin absenţa "motivată" a Robertei Anastase, care ar amâna audierea, fie prin neprezentarea deputaţilor puterii din şedinţă, ceea ce ar duce la lipsa de cvorum.

Sesizare la Curtea Constituţională

Opoziţia nu se va opri însă să ceară doar suspendarea Robertei Anastase, ci va contesta la Curtea Constituţională decizia plenului de ieri, prin care Biroul Permanent poate lua decizii în lipsă de cvorum.

"Această hotărâre e o amputare a democraţiei. Orice organ colegial lucrează cu un cvorum. Până şi o asociaţie de propietari are nevoie de jumătate plus unul din voturi ca să ia decizii. La parlament, nu e nevoie să participe jumătate plus unul, ci numai Anastase şi Voinescu", a spus liberalul Ciprian Dobre.

Chiar şi în contextul sesizării Curţii, scoaterea din cărţi a opoziţiei din Biroul Permanent, pe de o parte, pune în stand-by subiectul înlocuirii Robertei Anastase, iar pe de alta asigură în următoarea lună undă verde pentru legi importante, precum salarizarea şi bugetul pe 2011, condiţii pentru acordarea unei noi tranşe din împrumutul de la FMI.

De altfel ieri, PDL şi-a reconfirmat, tactic, majoritatea în plenul Camerei, mobilizându-şi la vot chiar şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan. Transmitem condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, că Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan şi transmite condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi. Premierul Marcel Ci

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum o ora
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 2 ore
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Maramureş: Amendă de 10.000 de lei pentru un bărbat care a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat contravenţional cu 10.000 de lei după ce a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi la marginea pădurii, în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic. El le-a mărturisit jandarmilor care l-au prins că este vorba despre

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°