Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii jurişti: Nu există niciun temei pentru sancţionarea Robertei Anastase

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Cu majoritate de voturi în Comisia juridică, partidele puterii au făcut zid în jurul Robertei Anastase şi au decis că toate sesizările opoziţiei privind încălcarea regulamentului de către preşedintele Camerei Deputaşilor nu sunt întemeiate. Sursa: ARHIVA EVZ

"Nu avem de a face cu abateri discplinare care să justifice sancţionarea", a spus Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice, coleg de partid cu Anastase. Astfel cu 14 la 13 voturi, Comisia a respins toate cele trei sesizări ale opoziţiei de încălcare a Regulamentului care o priveau pe Anastase.

"Voturile care au făcut diferenţa au aparţinut minorităţilor, altele decât cea maghiară. Practic, ne-au umilit", a spus Ciprian Dobre, deputat PNL.

Întâlnire cu uşile închise

Şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor în care s-a discutat, la cererea opoziţiei, despre sancţionarea Robertei Anastase pentru încălcarea regulamentului, s-a desfăşurat fără presă.

Jurnaliştii au fost rugaţi să părăsească sala de către democrat-liberalul Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice. Abia apoi Daniel Buda a supus votului Comisiei propunerea ca şedinţa să aibă loc cu uşile închise.

Potrivit regulamentului Camerei, şedinţele comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora decide să fie secrete. Cum puterea are majoritatea în Comisia juridică, cei mai mulţi deputaţi au decis ca şedinţa de astăzi să fie secretă.

Deputaţii jurişti discută despre posibila sancţionare a Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru încălcarea regulamentului. Sesizarea a fost făcută ieri de către PSD.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 49 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 25 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 32 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 58 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 30 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°