Pentru ca următoarea tranşă FMI să fie eliberată, Guvernul a promis, printre altele, că reducerea numărului de angajaţi în sectorul public va continua şi anul viitor, iar ordonanţa privind creditele populaţiei va fi modificată în aşa fel încât să asigure transparenţă dar şi stabilitate financiară.
Guvernul şi-a asumat noi angajamente faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI). În scrisoarea suplimentară convenită cu FMI la finalul misiunii din octombrie-noiembrie, obţinută de Mediafax, se precizează următoarele:
- Reducerea numărului de angajaţi în sectorul public va continua şi anul viitor. O metodă este menţinerea politicii de angajare doar a unei persoane pentru şapte posturi eliberate. În acelaşi timp, Guvernul se angajează să continue reforma sistemului educaţional, generând economii suplimentare ca un rezultat al "raţionalizării" infrastructurii şcolare şi a volumului de muncă al cadrelor didactice.
- Reducerea deficitului bugetar în 2012 la 3% din PIB. Aceasta va necesita în continuare restrângeri de cheltuieli, inclusiv la salarii şi bonusuri, şi poate necesita măsuri suplimentare
- Va aproba o ordonanţă de impozitare a averilor mari ale persoanelor fizice şi va extinde criteriul de definire a venitului impozabil, astfel încât să taxeze toate câştigurile provenind din surse pentru care nu sunt acceptate scutiri.
- Modificarea OUG 50 privind creditele populaţiei, astfel încât să asigure transparenţă dar şi stabilitate financiară. La anexa scrisorii suplimentare se precizează că prevederile nu vor fi aplicate contractelor în derulare.
- BNR este singura instituţie autorizată pentru reglementarea activităţii de creditare a băncilor.
- Parlamentul va aproba bugetul pe 2011, inclusiv prin includerea ratificării care prevede majorarea TVA de la 19% la 24%, şi va plăti firmelor, până la finele lu