Dintr-un miracol economic, adesea pus la "panoul de onoare" al UE şi lăudat ca fiind un categoric succes al integrării europene, Irlanda s-a prăbuşit, în numai trei ani, la statutul de "oaie neagră". Ba încă una şi mai "neagră" decât Grecia, despre care se vorbea, în primăvară, că ar putea fi scoasă din Uniunea Monetară Europeană (EMU).
Despre o asemenea "expulzare" a Irlandei nu se vorbeşte, dar nu pentru că unii nu ar dori-o, ci pentru că părăsirea monedei euro de către irlandezi ar echivala cu dezintegrarea proiectului european. Băncile irlandeze au datorii către suratele europene cât cele din Grecia şi Portugalia la un loc. Doar către Banca Centrală Europeană (BCE), datoriile sunt de vreo 130 miliarde euro.
Grav bolnav, "Tigrul celtic" nu este de folos nimănui mort - totuşi, orice stat cu un deficit bugetar de 32% este cel puţin "aproape mort" - astfel că "veterinarii" de la Bruxelles recomandă de urgenţă un împrumut pe care surse independente îl estimează la vreo 80 miliarde euro. Dublinul îl refuză, agăţându-se de iluzia că, până la jumătatea lui 2011, nu are nevoie de credite.
Odată ce ar accepta un credit uriaş (pentru o ţară de 4,5 milioane de locuitori) de la UE şi FMI, Irlanda şi-ar pierde suveranitatea economică. Primul lucru la care ar trebui să renunţe ar fi cota unică de 12,5%, considerată unul dintre "drogurile" care i-au provocat extazul dintre 1995 şi 2007. În acei "ani de aur", de pe seama unor bucăţele de pământ al căror preţ urcase de la 5 la 500 euro metrul pătrat ori şi mai mult, se umfla "balonul imobiliar".
Pe spatele acestuia, se umfla întreaga economie şi bugetul de stat, care avea constante excedente bugetare de circa 1-1,5% din PIB. A venit criza de pe Wall Street şi balonul s-a spart. Neşansa irlandezilor a fost să creadă, amăgiţi de iscusinţa unor bancheri precum cei care au creat premisele "crizei subprime" din
