Consumul moderat de alcool reduce considerabil riscul de producere a atacurilor cerebrale, potrivit unui studiu american recent, citat de dailymail.co.uk
Femeile de vârstă mijlocie care consumă zilnic două pahare cu vin vor fi mai sănătoase la bătrâneţe, comparativ cu cele care beau un pahar cu alcool o dată sau de două ori pe săptămână, arată un studiu recent.
Potrivit autorilor cercetării, consumul moderat de alcool conduce la o "bătrâneţe plină de succes" şi reduce considerabil riscul de producere a atacurilor cerebrale.
În opinia autorilor americani, îngrijorările referitoare la efectele negative ale consumului moderat de alcool au fost exagerate. În mod concret, consumul moderat de alcool de-a lungul vieţii prezintă anumite beneficii pentru sănătate. Deşi un pahar sau două cu vin, consumate zilnic, au fost asociate de mulţi ani de cercetători cu o stare mai bună de sănătate a inimii, în special la bărbaţi, impactul general pe care consumul moderat de alcool îl are asupra sănătăţii oamenilor a fost rareori studiat.
Două studii americane, realizate de cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital şi de la Harvard University din Boston au folosit seturi diferite de date medicale, provenind din celebrul Nurses' Health Study, un studiu medical de amploare, care a debutat în 1976 şi a fost realizat pe un eşantion de peste 200.000 de femei.
Frecvenţa consumului de alcool în cazul a peste 14.000 de femei care au trăit cel puţin până la vârsta de 70 de ani a fost studiată cu ajutorul unui chestionar, completat de voluntarele americane atunci când se aflau la o vârstă mijlocie. Medicii americani au dorit astfel să identifice acei factori care contribuie la o "supravieţuire de succes". Coordonatorul unuia dintre cele două studii a descoperit faptul că 1.499 dintre aceste femei au ajuns la vârsta de 70 de ani fără a suferi de nicio afecţiune