Şeful statului asistă la discuţiile despre legea salarizării unitare şi acordul cu FMI. Preşedintele va participa la reuniunea Executivului şi pentru o informare privind absorbţia fondurilor europene, participarea României la summit-ul NATO şi aderarea la Spaţiul Schengen.
Preşedintele Traian Băsescu participă la şedinţa de miercuri a Guvernului. Şeful statului asistă la discuţiile despre legea salarizării unitare şi acordul cu FMI. Şedinţa începe la ora 15.
Preşedintele va participa la reuniunea Executivului şi pentru o informare privind absorbţia fondurilor europene, participarea României la summit-ul NATO de la Lisabona, din perioada 19-20 noiembrie 2010 şi analiza îndeplinirii condiţionalităţilor privind aderarea la Spaţiul Schengen.
"Preşedintele României, Traian Băsescu a fost invitat să participe la sedinţa de Guvern, în special pentru analiza primelor patru puncte de pe ordinea de zi", precizează Executivul.
Conform Constituţiei, preşedintele poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
Şeful statului prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Şeful statului asistă la discuţiile despre legea salarizării unitare şi acordul cu FMI. Preşedintele va participa la reuniunea Executivului şi pentru o informare privind absorbţia fondurilor europene, participarea României la summit-ul NATO şi aderarea la Spaţiul Schengen.
Preşedintele Traian Băsescu participă la şedinţa de miercuri a Guvernului. Şeful statului asistă la discuţiile despre legea salarizării unitare şi acordul cu FMI. Şedinţa începe la ora 15.
Preşedintele va participa la reuniunea Executivului şi pentru o informare privind absorbţia fondurilor europene, participarea României la summit-ul NATO