Concursul a fost susţinut de inginerul Dorin Tibeică săptămâna trecută, pe care l-a promovat cu media 9,42.
Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Rădăuţi se întruneşte azi pentru a-l valida în funcţie pe noul director al unităţii, inginerul Dorin Tibeică. Acesta a promovat concursul pentru şefia Spitalului din Rădăuţi, fiind şi singurul care a candidat pentru acest post.
Examenul scris a fost susţinut de Dorin Tibeică săptămâna trecută, pentru care a obţinut nota 9,60, iar în urma interviului a primit 9,25. Media finală cu care a promovat concursul pentru postul de director al Spitalului Municipal Rădăuţi este 9,42.
Noul director este de profesie inginer mecanic
Dorin Tibeică are 49 de ani şi este de profesie inginer mecanic. Acesta este şi consilier local PD-L şi are la dispoziţie 15 zile pentru a renunţa la această calitate, pe motiv de incompatibilitate.
În urmă cu două săptămâni a fost numit la conducerea Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma şi Damian” Rădăuţi un nou director, în persoana lui Dorin Tibeică. Acesta este de profesie inginer mecanic, a lucrat ca manager şi se pricepe să administreze, după cum a spus Ludovic Abiţei, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Tot atunci fost stabilită şi noua echipă managerială, formată din Aurelian Cezar Radu, director medical, Doina Lăcrămioara Tipa, director de îngrijiri, şi Rodica Gafiţescu, director economico-financiar.