Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Croitoru: Ţinta adoptării euro, în 2015, nu mai este realistă

Publicat in Capital, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Intrarea României în anul 2012 în mecanismul european al ratelor de schimb, ERM-2, etapa premergătoare şi obligatorie pentru adoptarea euro, nu mai este realistă, a declarat miercuri, la Romanian Finance Symposium, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României.

“Din punctul meu de vedere, intrarea în ERM-2 în 2012 nu mai este realistă şi odată cu ea se mută şi ţinta adoptării euro (prevăzută pentru 2015 -n.r.)”, a spus Croitoru.

Intrarea în ERM-2 este etapa premergătoare aderării la zona euro şi presupune ajustarea deficitului bugetar sub trei la sută din PIB. Înainte de a intra în zona euro, un stat UE trebuie să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un interval de plus-minus 15 la sută faţă de euro.

În opinia mediului de afaceri, principalele avantaje care decurg din adoptarea monedei unice europene sunt eliminarea diferenţei între dobânzile la leu şi euro, respectiv reducerea costurilor creditării pentru firmele autohtone, eliminarea riscului valutar în tranzacţiile comerciale, disciplina bugetară strictă, eliminarea presiunilor speculative pe leu.

În martie 2010, prin programul de convergenţă, România a reconfirmat către Uniunea Europeană, calendarul de adoptare a euro în 2015, dar după vizita directorului general al FMI la Bucureşti, care a sugerat amânarea intrării României în zona euro, reprezentanţii instituţiilor responsabile din România şi-au reconsiderat atitudinea şi au făcut declaraţii publice mai nuanţate pe această temă.

SURSA: Agepres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 51 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

ChatGPT funcţionează din nou în urma unei pene mondiale de câteva ore. ”ChatGPT este în pană aşa că acum va trebui să-mi folosesc creierul ca în anii '70”

News.ro acum o ora
ChatGPT, instrumentul inteligenţei artificiale generative al întreprinderii OpenAI, s-a aflat în pană la nivel mondial - dar şi software-urile Sora, de creare de video, şi API, un instrument de asistenţă a utilizatorilor - , numeroşi utilizatori au

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 58 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 2 ore
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°