Cine poate pune ordine în haos? Uniunea Europeană cu celebrul ei slogan, unitate în diversitate, arată astăzi ca o casă în care fiecare locatar şi-a făcut de cap în devălmăşie şi tot ce-i mai ţine împreună este faptul că nu au unde să se mute.Mai mult decât atât, toţi sunt datori unul altuia cu sume uriaşe de bani care nu există decât în catastife. La început în casă era curat. Fiecare locatar părea să se conformeze regulii potrivit căreia ţoalele se ţin frumos rânduite în dulap şi maxim 3 % să iasă printre uşile şifonierelor. Aceste vremuri sunt demult apuse, pentru că sub privirile îngăduitoare ale tuturor, fiecare a trişat. Degeaba vine acum neamţul mai curăţel să dea cu mătura. Cum se deschide un dulap, cum cad din el grămadă de rufe murdare în mijlocul sufrageriei, ba te mai trezeşti şi cu cadavre în putrefacţie.Atmosfera este irespirabilă şi unii ar vrea să plece din casă.Dar e foarte greu.

Când euro nu era decât ECU adică o monedă de cont, iar locatarii erau mai puţini, nu era o problemă. Din ce în ce mai mulţi analişti găsesc că păcatul originar este transformarea monedei de cont într-una materială. Au trebuit însă să treacă 10 ani şi o criză majoră ca să se constate că eurozona nu este o zonă monetară optimă, deşi teoreticienii au întrevăzut demult că politica monetară unică a BCE n-o să poată satisface în egală măsură ţări şi popoare cu temperamente, structură şi alte trăsături, diametral opuse, precum Germania şi Italia, de pildă. Visul ar fi fost ca economiile statelor să conveargă real şi nu doar nominal, adică în cuvinte simple, să semene. Ei bine se dovedeşte că nu seamănă mai deloc, iar unitatea în diversitate este o struţo-cămilă evident bizară. Cum de nu şi-au dat seama politicienii care au pus la cale uniunea monetară de acest adevăr este o întrebare retorică. Cred că şi-au dat seama, însă avantajele au eclipsat dezavantajele. Or, până l