Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recital actoricesc Al Pacino în „Dreptate pentru toţi“ – filmul cu şapte nominalizări la Oscar

Publicat in Gandul, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Cristian Tudor Popescu propune telespectatorilor Pro Cinema, în ediţia de sâmbătă a emisiunii "CineTePrinde", difuzată de la 22.00, o întâlnire cu Al Pacino, într-un rol memorabil

Regizat de Norman Jewison, de şapte ori nominalizat la premiul Oscar, "Dreptate pentru toţi" este o satiră acidă la adresa justiţiei americane. Pacino joacă în acest film rolul unui avocat incoruptibil, Arthur Kirkland, care îşi propune să reformeze sistemul juridic din statul Maryland, dominat de corupţie şi superficialitate. Kirkland este urmărit de tragediile trăite de doi dintre clienţii săi: unul s-a sinucis în închisoare, iar altul, deşi s-a recunoscut eroarea făcută cu încarcerarea sa, nu reuşeşte să fie eliberat. Abilitatea puterii şi a banilor de a distorsiona actul de justiţie devine evidentă pentru toţi în momentul în care avocatul descoperă rădăcinile adânci ale răului. Kirkland va primi o nesperată ocazie de a da lovitura de graţie corupţiei din sistem în momentul în care este solicitat să apere într-un proces un "respectabil" judecător acuzat de viol, interpretat de John Forsythe. Discursul lui Al Pacino din finalul filmului este considerat a fi unul dintre cele mai bune din întreaga cinematografie şi a fost apreciat de critici ca fiind momentul de forţă maximă al filmului. De altfel, performanţa lui Pacino şi a lui Forsythe a fost considerată în unanimitate puternică şi intensă. Criticii au apreciat această satiră a sistemului judiciar ca fiind incisivă şi dureroasă.

Cristian Tudor Popescu propune telespectatorilor Pro Cinema, în ediţia de sâmbătă a emisiunii "CineTePrinde", difuzată de la 22.00, o întâlnire cu Al Pacino, într-un rol memorabil

Regizat de Norman Jewison, de şapte ori nominalizat la premiul Oscar, "Dreptate pentru toţi" este o satiră acidă la adresa justiţiei americane. Pacino joacă în acest film rolul unui avocat incoruptibil, Arthur Kirkla

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 34 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 46 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°