Una dintre explicaţiile faptului că România a rămas în urma întregii Europe Centrale şi de Est la capitolul revenire economică din criza profundă a ultimilor doi ani a fost pusă pregnant în evidenţă, deşi indirect, de un studiu recent care a încercat să identifice prezenţa în ţările zonei a primilor investitori din Vestul Europei. Prezenţa capitalului străin într-o ţară emergentă, cum se spune acum, este un semn că aceasta se află atrasă în angrenajul internaţional şi se mişcă împreună cu acesta şi la rău, şi la bine. Prezenţa unor investitori de top denotă un anumit interes internaţional - inclusiv de ordin economic, dar şi de ordin politico-strategic - pentru ţara cu pricina, iar domeniile în care acţionează respectivii investitori arată ce fel de interes suscită această ţară. Cât despre faptul că studiul are în vedere investitorii de top vest-europeni în Europa Centrală şi de Est nu este decât reflectarea unei realităţi: în procesul de globalizare, Europa Centrală şi de Est, din motive pe care nu le discutăm acum şi aici, a fost „repartizată" globalizatorilor vest-europeni. Pe alţii, de pildă pe cei americani, abia îi găseşti prin zonă!
Ei bine, studiul arată că, din primii 25 de investitori vest-europeni în Europa Centrală şi de Est, doar 12 sunt prezenţi şi în România. Poate şi acest simplu fapt ar fi de ajuns pentru a repera locul rezervat României. Dar să mergem ceva mai în adâncime. Din cele 12 prezenţe, doar trei sunt în economia reală, în producţie (industria auto, industria oţelului şi telefoane mobile). Toţi ceilalţi sunt prezenţi în retail şi servicii (hipermarketuri, distribuţii de carburanţi, gaz şi electricitate, servicii de telefonie). Faptul că, din 12 prezenţe, patru (respectiv o treime) sunt nişte hipermarketuri spune aproape tot, deşi imaginea întreagă se conturează adăugând cele cinci prezenţe din distribuţiile de carburanţi, gaz, elec
