Talentată, frumoasă şi fericita mamă a unui fetiţe de 8 ani, românca Misha Mărculeţ e considerată unul dintre cei mai talentaţi jucători din circuitul de poker din Italia. “Când avem cărţile în mână, suntem la fel de agresive ca bărbaţii. Însă noi, femeile, trebuie încă să combatem multe prejudecăţi”, spune românca “Misha Mărculeţ e una dintre fetele teribile ale pokerului italian, una din acelea care se fac respectate într-un domeniu dominat de bărbaţi”, a caracterizat-o La Repubblica. “Pokerul e un sport democratic, nu contează ce sex ai, ci abilitatea, experienţa şi capacităţile psihologice”, a explicat Misha. Românca s-a născut la 15 martie 1978. Juca poker cu rezultate destul de bune încă de la 18 ani. La 20 de ani a abandonat Facultatea de Studii Economice şi a plecat în Italia.
“Am lucrat întâi ca dealer şi, după un timp, ca mulţi alţii, am trecut de partea cealaltă a mesei (...)”, spune Misha despre începuturile ei în Italia, unde, ca dealer, i-a putut urmări pe unii dintre cei mai importanţi jucători de poker. Nimic nu stă în calea carierei româncei, mai ales că se bucură şi de susţinerea familiei – soţul şi fetiţa de 8 ani. Jucătoarea consideră că apariţia pe lume a Mayei a făcut-o să fie şi mai puternică în carieră. “Din fericire, pot să joc mult şi pe internet, dar am posibilitatea să o fac şi pe viu. Să fii mamă nu e o piedică pentru o jucătoare. Noi, femeile, avem responsabilitatea de a face bugetul casei, de a gestiona veniturile şi de a plăti facturile. De aceeaşi atenţie are nevoie şi o adevărată profesionistă atunci când îşi gestionează capitalul de la masa de joc”, a explicat Misha.
Românca spune că se bucură de sprijinul celor din jur, deşi unii îi consideră ocupaţia drept absurdă. “La început, nici măcar mama nu era de acord cu acest vis al meu, dar cu timpul şi-a schimbat ideile”, a mai spus românca. Datorită rezultatelor sale, Mi