Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Dantură în rate şi fără comision

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 ·

Din cauza clientelei reduse de criză, unii stomatologi practică sistemul de rate pentru lucrările pe care le execută. Stomatologii suportă chiar şi costurile bancare, astfel că, la finalul perioadei de rambursare, clienţii pot zâmbi liniştiţi, pentru că medicii le achită şi comisioanele.

Numărul din ce în ce mai redus de sătmăreni care trec pragul cabinetelor stomatologice, din cauza dificultăţilor financiare, i-a determinat pe unii medici să practice un sistem prin care clienţii lor pot achita în rate şi fără dobândă sau comisioane, lucrările dentare de care au nevoie. „Am început să practicăm acest sistem pentru a veni în sprijinul sătmărenilor care nu îşi permit să achite dintr-o singură plată costurile unor lucrări. Vorbim de lucrări care depăşesc posibilităţile financiare ale pacienţilor, şi desigur nu despre simple extracţii sau plombări“, spune medicul Ösz Titus din Satu Mare. Clienţii cabinetelor stomatologice care apelează la sistemul de plată în rate a lucrărilor dentare nu plătesc comision. „Noi suportăm comisionul, acesta este de circa 8 % pentru rate de până la 12 luni“, mai spune Ösz Titus. „Începem cu un deviz prin care aproximăm valoarea lucrării, iar clientul trebuie să completeze un formular în cadrul unei instituţii bancare cu care colaborăm, unde, cu fluturaşul de salariu, primeşte un card care va avea limita de trei salarii“, spune medicul stomatolog Csik Gabor.

Condiţii pentru a „cumpăra“ dantură în rate

Medicii mai spun că rău-platnici nu pot beneficia de sistem. „Desigur, pot apela la acest sistem cei care nu au probleme cu alte credite, respectiv nu figurează ca rău-platnici la Biroul de Credit, şi cei care nu şi-au depăşit gradul de îndatorare prin alte credite“, mai spune stomatologul Csik Gabor.Ratele se stabilesc de comun acord, iar cabinetele care au apelat la acest sistem s-au echipat şi cu siste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°