Lance Armstrong este în continuare în centrul atenției autorităților americane, care cercetează acuzațiile de dopaj ale fostului coechipier al lui Armstrong, conaționalul acestuia, Floyd Landis. Americanii le cer francezilor să coopereze în acest caz și s-au întâlnit miercuri la Lyon cu reprezentanți ai Interpol.
"Cu câteva zile în urmă un reprezentant al guvernului federal american le-a solicitat autorităților juridice din Franța să coopereze în cadrul investigației", susține o sursă anonimă citată de agenția de presă Reuters.
Sursa a adăugat că Jeff Novitzky, anchetator special în cadrul FDA (Food and Drugs Administration) alături de procurorul federal Doug Miller și de președintele Agenției Anti Doping din SUA, Travis Tygart s-au întâlnit cu reprezentanți ai autorităților anti doping din Franța. De asemenea trio-ul anchetatorilor americani a avut o întrevedere și cu reprezentanți ai Interpol.
Lance Armstrong nu a fost niciodată testat pozitiv, dar cotidianul francez L'Equipe a publicat în 2005 un articol în care se preciza faptul că probe prelevate de la Lance Armstrong în 1999 în timpul Turului Franței conțineau urme de EPO. Atunci Armstrong a fost declarat "curat" de către un organism independent, dar președintele de atunci al WADA (World Anti Doping Agency), Dick Pound, a pus sub semnul îndoielii corectitudinea investigației și a rezultatului.
Fostul președinte al Agenției Anti Doping din Franța, Pierre Bordry, care a demisionat în luna septembrie a acestui an, a declarat că va pune la dispoziția anchetatorilor americani, probe prelevate de-a lungul timpului de la Lance Armstrong, dacă acestea vor cere în mod oficial acest lucru.
Floyd Landis, controversatul câștigător al Turului Franței în anul 2006 și fost coechipier al lui Armstrong, l-a acuzat pe acesta în luna mai a acestui an că a folosit substanțe interzise. Landis a fost dep